În ceea ce priveşte istoricul satelor comunei Rus, majoritatea datează din anul 1300. Satul Rus datează din anul 1325 şi se afla în proprietatea familiei Sabori, şi anume a lui Sabori Ioan. Acesta a amenajat satul Apafy, pe care l-a vandut apoi lui Banfy Dionisie.
De- lungul vremii satul Rus a suferit numeroase atacuri şi devastări din partea turcilor şi austro-ungarilor şi a avut foarte mulţi proprietari.
Pe teritoriul localităţii Rus a fost descoperit in anul 1969 la locul numit “Poiana lui Dănilă” un tezaur monetar compus din 56 de piese de argint înşiruite intre anii 1660-1699.
Rusul a fost prezent în viaţa politică ,astfel în anul 1920 au participat la alegerile parlamentare ale României, dându-şi votul lui T.Mihali, iar Aurel Bilţiu încadrat în P.N.T. a obţinut în numărate rânduri un loc în senatul României.
Satul Fîntînele-Rus datează din anul 1338, fiind consemnat în documente sub denumirea de Kabalapataka – tradus in româneşte “Valea Iepei”. Denumirea sa derivă din cuvântul latin “caballus” care înseamna cal, şi cel secuiesc Kabala, care se traduce iapă.
Satul Buzaş datează din anul 1375.
Valea Someşului, unde este aşezat satul Rus, respectiv în sectorul dintre localităţile Căpâlna şi Jibou, a fost prea puţin cercetată, exceptând investigaţiile lui I. Ferenczi şi N. Gudea pentru clarificarea limesului roman din zonă. Această regiune a prezentat condiţii prielnice de locuire din cele mai vechi timpuri. În urma unei periegheze, la care au participat specialişti de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău, s-a constatat o concentrare esenţială de locuire în acest spaţiu.
În grădinile ultimelor case din Rus (nr. 104 – 108) dinspre Buzaş, pe terasa pleistocenă a Someşului, din locul numit “Şesul lui Măican”, au fost colectate cu această ocazie fragmente de ceramică preistorică atipice şi fragmente prefeudale. Pe teritoriul actual al satului a fost identificată o aşezare din neoliticul superior sau bronz. Din perioada hallstatului timpuriu (Ha1) datează un depozit de bronz, descoperit în condiţii necunoscute, probabil în anul 1864. Din acest depozit, în colecţia Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, au intrat două celturi (dintre care unul cu gura concavă şi fără toartă şi altul cu decor unghiular având lungimea de 12 cm, respectiv 13 cm), o psalie, o faleră cu tortiţe cu diametrul de 5,4 cm., un inel cu diametrul de 4,9 cm, unul fragmentar din bară de secţiune triunghiulară şi un fragment dintr-un ac cu gâtul umflat, lung de 6 cm. Probabil tot din acest tezaur să fi ajuns două psalii în muzeele de la Viena şi Mainz. De asemenea, aparţine acestui tezaur un topor de bronz cu lungimea de 14,6 cm şi lăţimea tăişului de 4,4 cm, din fosta colecţie a gimnaziului din Reghin. Astfel tezaurul s-a împrăştiat şi aparţine mai multor colecţii muzeale. Decei aşează acest tezaur alături de cele de la Guşteriţa, Bunderf, Kaszapuzta… Descoperirea, cu ocazia perieghezei amintite, în hotarul satului a unor fragmente ceramice preistorice şi prefeudale dovedeşte continuitatea de locuire a acestui teritoriu.
În epoca romană, regiunea făcea parte din provincia Dacia, aflându-se în zona sistemului apărării romane, respectiv sectorul dintre castrele Tihău şi Căşei. I. Ferenczi a descris limesul roman între Tihău şi Ileanda, subliniind că principalele turnuri sunt plasate pe înălţimile din stânga râului, dar se pot semnala câteva obiective, mai mult sau mai puţin sigure, şi în dreapta Someşului. Noutăţi referitoare la limesul roman, în zona localităţii noastre, va aduce şi cercetarea următorului sector al sistemului de nord al apărării Daciei romane, situat la est de localitatea Ileanda.
Vechimea aşezării omeneşti de pe teritoriul actual al satului o putem căuta şi în toponimie şi hidronimie. Astfel, toponimul “Părăul Cetăţii”, care coboară spre Someş din regiunea deluroasă Şimişna-Gârbou, respectiv la vest de Dealul Runcului, este numele unui loc unde oamenii ştiu din moşi strămoşi că a existat, cândva, o cetate. Vechimea acestor cetăţi, care se păstrează în toponimia locală, este greu de stabilit. “Vârsta” unora dintre ele este foarte mare, datând din timpuri preistorice, a altora din vremea daco-romană sau din zorii Evului Mediu. Într-o listă întocmită de Mircea Rusu sunt consemnate multe localităţi unde ar fi existat cetăţi feudale timpurii. Printre acestea, aflate în zona Someşului unit sălăjean, se numără localităţile Dobrocina, Rus, Şimişna; toate trei situate în stânga râului, care este una din zonele cu cele mai multe urme de locuire.
Prima menţiune documentară a localităţii Rus datează din anul 1325, când a purtat denumirea Symisne, după valea care curge dinspre satul Şimişna şi era proprietatea familiei Sombori Ioan a lui Martin. Acesta a dat-o zălog familiei Apaffi care, la rândul ei, a vândut-o lui Banffi Dionisie, fiul lui Toma, în anul 1325. O altă ramură a familiei Banffi, baronul Stefan, fiul lui Dionisie şi Dezideriu Losoncy, fiul lui Ladislau au pretins în anul 1366 o parte din satul Rus, însă voievodul le-a respins cererea pe motiv că Toma a cumpărat-o din sârguinţă proprie. După clasarea din 1381, jumătate din hotarele satului au ajuns în posesiunea lui Régheny Stefan. În monografia sa I. Kadar prezintă un număr considerabil de proprietari din anul 1325 până-n 1894, precum şi iobagii de pe aceste pământuri, cum ar fi Rafa, Bora, Pop Ionuc, etc. ; nume frecvente şi azi printre locuitorii satului Rus. Sunt menţionate în 1866, în aceeaşi monografie, mai multe nume de familii române ca proprietari cu drept de nobili: 4 din familia Ferşeti, 14 din familia Precup, 2 din familia Meciu, 1 din familia Matei, 1 din familia Barbul, 1 din familia Bucşe, 1 din familia Bote şi 1 din familia Criste. Potrivit informaţiilor lui I. Kadar, la început satul ar fi fost aşezat pe malul drept al Someşului, în partea de hotar numită Răfeni, un platou situat dincolo de calea ferată. Aici este atestată documentar în 1553, o localitate cu numele Raffa şi care exista ca aşezare separată până în 1630, dată de la care stăpânitorii săi vor fi identici cu cei ai aşezării Rus. Asfel că, în 1781, se afirmă că “Răffenii au aparţinut întotdeauna de Rus”. Adevărul în legătură cu cele susţinute de Kadar încă nu-l putem şti. S-ar putea ca aşezarea Raffa să fi fost mai veche decât Rusul şi un grup de locuitori de aici să fi întemeiat aşezarea din stânga Someşului, cum tot atât de plauzibilă poate fi ipoteza conform căreia, Rusul fiind mai vechi, câţiva locuitori de aici, în urma defrişărilor efectuate în dreapta Someşului, să fi pus bazele aşezării Raffa. De altfel, tot Kadar notează: “Răfeni în limba română înseamnă margine”.
De-a lungul secolelor, localitatea Rus a fost menţionată în documente sub mai multe denumiri: Symisne (1325), Symisne allie nomine Wruzmezeu (1366), Oruzmezeu (1381), Orezmezew (1508), Oroszmező (1733), Russi (1750), Ruszu (1850) şi Oroszmező (1854).
Prima denumire sub care apare localitatea Rus în documentul de la 1325 este aceea de Symisne, denumire de origine slavă pe care a primit-o de la Valea Şimişnei, vale a cărei apă nu seacă decât în cazuri excepţionale şi care udă de sute de ani hotarul satului. Această denumire continuă să fie folosită până în 1366, când – alături de Symisne, apare şi numele Wruzmezeu, lângă Someş.Wruzmezeu este redarea lui Oroszmező, care înseamnă, tradus din maghiară, “câmpul lui Rus ” sau “câmpul rusului”. Originea acestui toponim poate fi găsită în antroponimie sau în onomastică, aceasta fiind influenţată de evoluţia şi de aşezarea slavilor şi a altor populaţii în Transilvania; etnii cu care românii au trăit sau cu care au venit în contact: maghiari, secui, ruteni, ucrainieni, etc. În 1381 satul este atestat sub denumirea Oruzmezeu, iar – începând cu 1733 – Oroszmező, toponimul cu cea mai îndelungată întrebuinţare. Prima dată denumirea satului apare în româneşte sub forma Russi în 1750, în conscripţia lui Pavel Aron, iar în 1831, Rusu. Din 1854 începe să fie din nou numit Oroszmező.O altă explicaţie plauzibilă a originii acestui toponim ar putea fi oferită de cuvântul latinesc “rus, ruri” căruia dicţionarul latin-român îi oferă următoarele sensuri: “proprietate la ţară, ogor, câmp, ţară”. Cel puţin primele trei sensuri pot fi corelate cu un anumit specific al aşezării, care ar fi putut reprezenta proprietatea vreunui demnitar roman, proprietate cuprinzând ogoare roditoare în fertila luncă a Someşului, câmpuri prielnice culturilor agricole. O asemenea etimologie ar dovedi, şi pe cale lingvistică, existenţa ei din timpul stăpânirii romane sau chiar mai devreme.